Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
“Nu înțelegem bătălia celor de la PNL Botoșani pentru niște poziții care nu sunt politice și trebuie ocupate de oameni cu expertiză”, spune şefa ALDE Botoşani
Data 10.12.2019 - 14:50:07
Politic
Bătălia din interiorul PNL pentru funcțiile de conducere de la instituțiile din județul Botoșani, l-au determinat pe secretarul general al PNL Botoșani, domnul Cătălin Rotundu, să fie acid la adresa membrilor ALDE, asta după ce aceștia au muncit în turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru cadidatul PNL.\r\n\r\n
DISTRIBUIE              

Acesta ar fi cel mai probabil, din punctul nostru de vedere, motivul comunicatului emis de secretarul general al PNL, altfel nu putem înțelege atitudinea dumnealui deoarece PNL, prin conducătorul lor și prin primarul municipiului Botoșani în toate discuțiile cu reprezentanții ALDE au solicitat să luăm în calcul pe viitor, o colaborare pentru a asigura majoritățile în Consiliul Județean și Consiliul Local.

Așadar nu putem să avem această colaborare și apoi să iasă public secretarul general al PNL și să jignească pe cei care au sprijinit partidul lor atunci când au avut nevoie.

Fliliala ALDE Botoșani nu dorește să intre în polemică cu nimeni dar nici nu vom tolera jignirile aduse membrilor partidului nostru.
Dorim să știm și opinia domnului președinte al Partidului Național Liberal, senatorul Costel Șoptică și a domnului Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, dacă într-adevăr comunicatul emis de secretarul general al PNL este asumat de conducerea PNL.

Menționăm faptul că este important acest lucru sa-l clarifice dumnealor public, la fel cum a fost și poziția de denigrarea a partidului nostru , fiind catalogat drept o „mizerie” de Cătălin Rotundu.

Le cerem public, să-ți ceară scuze de la toți membrii ALDE pentru că au fost jigniți fără nici un motiv. Mai mult decât atât, membrii ALDE , în turul 2 al alegerilor prezidențiale au fost alături de candidatul PNL și nu credem că merită să fie jigniți după un efort pe care ei l-au făcut în campania electorală.

În urma discuțiile avute cu senatorul Costel Șoptică, conducerea ALDE Botoșani i-a adus la cunoștință faptul că sunt foarte multi profesioniști care nu sunt angrenați politic și ar fi recomandat să fie susținuți pe anumite poziții, și aici facem referire la Corneliu Mihai, fostul manager al Spitalului Județean Botoșani, actualul manager al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria ” din Iași, care a fost propus să fie susținut pentru a prelua conducerea Casei Județeane de Asigurări de Sănătate Botoșani deoarece este un om cu experiență și cu expertiză.

De asemenea, i s-a propus domnului senator, la Garda de Mediu Botoșani pe doamna Rodica Zelincă, fost comisar-șef în cadrul acestei instituții întrucât dumneaei are experiența necesară și este apolitică.

Precizăm faptul că i s-a transmis președintelui PNL Botoșani să ia în calcul cei mai buni specialiști din județul Botoșani si care să fie susținuți chiar dacă nu sunt agrenați politic pentru că în primul rând, din punctul nostru de vedere, este obligatoriu ca la conducerea instituțiilor de stat să fie oameni capabili de asemenea funcții și care să aiba experiența necesară pentru a putea trăi într- o Românie normală, așa cum ne-a fost promis în timpul campaniei electorale de către liberali.

”Regretăm faptul că PNL, un partid pe care il cunoșteam că este format din oameni echilibrați, care aveau și înțelegeau necesitatea de a respecta cetățeanul și de nu a fi atât de doritori după funcții și să aibă atâtea declarații jignitoare. Nu înțelegem bătălia celor de la PNL Botoșani pentru niște poziții care nu sunt politice și trebuie ocupate de oameni cu expertiză, care vor putea face lucruri corecte pentru cetățeni”, a precizat președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu.

Comentarii


Articole din aceeași categorie
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Viceprimar Lucian Topalagă: “Dragi dorohoieni, de aici și de pretutindeni, vă doresc Sărbători cu pace în suflete, multă sănătate și La mulți ani!”
Comunicat: Toți deputații de la PSD Botoșani au votat pentru dublarea alocațiilor pentru copii, în timp ce deputatul PNL Cristian Achiței a refuzat să voteze!
Lucian Topalagă, ALDE: „Consider că pot să-mi asum o candidatură pentru primăria Dorohoi"
Viceprimarul Lucian Topalagă desemnat de conducerea ALDE drept candidat pentru funcţia de primar al Dorohoiului, la alegerile din 2020
PSD Botoșani: „Niciun primar de la PSD nu va trece la alt partid!” Liderii ALDE să înceteze cu dezinformările din spațiul public! Îi vom acționa în judecată pentru comunicarea de informații false!”
COMUNICAT - Circa 20 de actuali primari din județ vor candida din partea ALDE la următoarele alegeri locale
Noi membri alaturi de echipa ALDE Botosani!
Vremea în DOROHOI
Parțial Noros
2.37 °C
Minim: -4.09 °C
Maxim: 2.65 °C
Cele mai citite
CONTED Dorohoi trece pe profit
1125
Comemorarea unui an de la trecerea la cele veșnice a domnului Ghiorghi Rotaru, administrator al S.C. Nordic Romar SRL și ctitor principal al bisericii Dealu Mare
615
Viceprimar Lucian Topalagă: “Acesta este legământul meu cu dumneavoastră, Dorohoienii”
467
DOROHOI - Exerciţiul lunar „Miercurea Alarmelor”
294
Mesaj de condoleanţe, din partea PSD Botoşani, adresat deputatului Răzvan Rotaru la decesul tatălui
264
DOROHOI - Copil accidentat pe trecerea de pietoni
257
Maşină incendiată în centrul Botoşaniului
245
DOROHOI – “Memorialul Gheorghi Rotaru”, turneu de fotbal în amintirea fondatorului echipei ACS Inter Dorohoi
184
COMUNICAT Lucian Trufin: “După 2 ani de tergiversări și contestații Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii ce asigură despăgubirea fermierilor”
172
Cum sabotăm fericirea nostră și a celor din jur? Opinia psihologului Andra Tănăsescu
150
Arhiva Video
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Mesaj de condoleanţe, din partea PSD Botoşani, adresat deputatului Răzvan Rotaru la decesul tatălui
Peste 350 de locuri de muncă oferite de AJOFM Botoşani, la început de an
Nu mai există drumuri judeţene blocate, anunţă Consiliul Judeţean
PRIMĂRIA DOROHOI – ANUNŢ LICITAŢIE
DOROHOI - Semnare contracte subvenție, finanțate în cadrul Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi 2019
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord