Facebook YouTubeRSS Trimite ştire Contact
PRIMA PAGINĂ ACTUALITATE ADMINISTRAŢIE INFRACŢIONAL CULTURĂ INTERVIURI ÎNVĂŢĂMÂNT LOCAL NAŢIONAL OPINII POLITIC SPORT CONTACT

 

 

„Singurul drum naţional de pământ” a fost asfaltat - FOTOGALERIE
13 Iunie 2018, 23:32:22
Judeţul Botoşani scapă de eticheta de „singurul judeţ din ţară cu drum naţional de pământ” odată cu încheierea lucrărilor de etanşeizare a DN 24C Rădăuţi Prut-Manoleasa.

Miercuri, la vizita prefectului Dan Şlincu în teren, se asfaltau ultimii metri de drum din sectorul pe care s-au executat îmbrăcăminţi bituminoase uşoare, între km 106 şi km 142. Potrivit şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, urmează etapa marcajelor şi completarea acostamentelor cu balast.

Recepţia finală va avea loc în prima decadă a lunii august, atunci când de altfel contractul cu executantul lucrărilor ajunge la termen.
 

Valoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de lei incluzând TVA, banii fiind asiguraţi de Guvern.
 

Prefectul Dan Şlincu a apreciat mobilizarea exemplară a tuturor factorilor implicaţi în lucrările de asfaltare a acestui drum, considerat o ruşine a judeţului Botoşani.
 

Lucrările pe DN 24C au început anul trecut, cu nivelarea cu balast a drumului şi reprofilare, apoi asigurarea cotei şi pantei în vederea turnării straturilor de asfalt.  Ulterior, a fost turnat asfalt bituminos, cu o grosime de cca. 4 cm, şi un strat de uzură de aproximativ 3 cm.



 

Vizualizari: 497 Ţi-a plăcut? Distribuie pe

Comentariul tău
Nume:
Adresa de email:
Comentariu:

Articole recente

Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti la Dorohoi Ediția a VI-a, 17-19 august 2018
16 August 2018, 13:08:01
Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având vrednici parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi, organizează...
Dată limită pentru înmatricularea vehiculelor noi M1, M2 şi N1
16 August 2018, 12:53:43
În contextul intrării în vigoare a Regulamentului UE 1151/2017 de completare a Regulamentului CE 715/2007 privind omologarea VEHICULELOR NOI din categoriile M1, M2 şi N1, botoşănenii care deţin astfel de vehicule sunt aşteptaţi la Serviciul Public...

 

 

Zile încărcate pentru jandarmii botoșăneni
16 August 2018, 12:36:28
În perioada 15 - 19 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice cu caracter artistic și religios organizate în județul Botoșani
Primăria Dorohoi - ANUNȚ IMPORTANT privind transportul public local
01 August 2018, 15:38:55
Consiliul Local al Municipiului Dorohoi, cu sediul administrativ în municipiul Dorohoi, strada Grigore Ghica nr. 34, jud. Botoşani, prin reprezentant legal prin Primar, ing. Dorin Alexandrescu aduce la cunoștință faptul că, datorită nerespectării...

 

29 de pompieri botoşăneni înaintați în grad - FOTOGALERIE
01 August 2018, 15:23:27
Astăzi, 01 august 2018, a avut loc festivitatea de înaintare în gradul militar următor, la termen, a cadrelor în activitate din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
COMUNCAT PRIMĂRIA DOROHOI: A fost semnat contractul pentru reabilitarea clădirii fostei şcoli israelite de fete, de pe strada A.I. Cuza
14 Iulie 2018, 10:57:28
Primăria Municipiului Dorohoi anunță semnarea contractului de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiție „Reabilitare imobil pentru schimbare destinaţie în unitate de învăţământ preuniversitar„ finanțat în cadrul Programului...
Unităţile administrativ- teritoriale afectate de inundaţii şi-au preluat combustibilul pentru reparaţiile de urgenţă
12 Iulie 2018, 14:38:42
Aproximativ 27.000 de litri de combustibil s-au distribuit astăzi unităţilor administrativ-teritoriale afectate de inundaţii pentru lucrări de viabilizare de urgenţă a căilor rutiere distruse.
Pescari amendaţi de jandarmi
12 Iulie 2018, 00:11:48
Pescarii găsiţi în neregulă de jandarmii care au executat un control în dimineaţa zilei de marţi, 10 iulie a.c., în cooperare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, pe râuri din judeţul Botoşani, au fost...

Recomandări

Scoasă de jandarmi din mâinile agresorului
11 Iulie 2018, 23:54:03
Doi jandarmi aflaţi în timpul liber au intervenit ieri după-amiază pentru a scoate o femeie din mâinile unui tânăr care o agresa la intersecţia...

CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII
06 Iulie 2018, 11:33:09
Vezi ce filme vor rula în perioada 6 - 12 iulie

Elevii botoşăneni, aşteptaţi în iulie să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
28 Iunie 2018, 14:54:22
Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor învăța cum să-și protejeze cel mai de preț bun: viața, în cadrul Şcolii de vară în domeniul...

„Marşul Vieţii” la Dorohoi, la comemorarea a 78 de ani de la Pogrom
18 Iunie 2018, 14:59:44
Miercuri 20 iunie, Comunitatea Evreilor din Dorohoi și Rabinul Josef Wasserman din Israel, organizează „Marșul Vieții”, un amplu proiect de comemorare...

Cele mai citite
Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti la Dorohoi Ediția a VI-a, 17-19 august 2018
16 August 2018, 13:08:01
Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), având vrednici parteneri Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi, organizează...
146 vizualiz?ri
Dată limită pentru înmatricularea vehiculelor noi M1, M2 şi N1
16 August 2018, 12:53:43
În contextul intrării în vigoare a Regulamentului UE 1151/2017 de completare a Regulamentului CE 715/2007 privind omologarea VEHICULELOR NOI din categoriile M1, M2 şi N1, botoşănenii care deţin astfel de vehicule sunt aşteptaţi la Serviciul Public...
99 vizualiz?ri
Zile încărcate pentru jandarmii botoșăneni
16 August 2018, 12:36:28
În perioada 15 - 19 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice cu caracter artistic și religios organizate în județul Botoșani
74 vizualiz?ri

                                                                                              

Cele mai comentate
Comentarii recente