

Ţigări de contrabandă confiscate la frontieră |
09 Octombrie 2019, 13:18:53 |
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit, pe timpul unei misiuni specifice, 12.000 de ţigarete de contrabandă. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii în vederea confiscării atât a ţigaretelor descoperite cât şi a autoturismului cu care erau transportate, bunuri în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. |  | La sfârşitul săptămânii trecute, polițiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Voineşti, un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român L.C., în vârstă de 48 de ani, însoţit de o persoană, de sex feminin, M.L., cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 53 de ani.
În urma efectuării unui control asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul motor, precum şi în bagajele personale ale femeii, 12.000 de ţigarete de contrabandă.
Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că ţigaretele din autoturism le aparţin şi au fost achiziţionate de la doi cetăţeni, ale căror date nu le cunosc, cu scopul de a le comercializa în municipiul Iaşi.
Ţigaretele şi autoturismul, în valoare totală de 29.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.
|
Vizualizari: 55 |
Ţi-a plăcut? Distribuie pe
|
|
|


|
 |
Tarife mai mari la apă şi canalizare, începând cu luna decembrie |
12 Decembrie 2019, 20:44:47 |
S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani aduce la cunoștința utilizatorilor serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare-epurare noile prețuri și tarife unice la apă potabilă și la canalizare-epurare aplicate începând cu... |
| |
 |
PRIMĂRIA DOROHOI - ANUNȚ |
12 Decembrie 2019, 20:13:40 |
DIRECȚIA PATRIMONIU, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Dorohoi, aduce la cunoștință publică următorul PROIECT DE HOTĂRÂRE cu privire la aprobarea REGULAMENTELOR – CADRU pentru organizarea și desfăşurarea licitaţiilor... |
|
 |
Locuinţă modulară acordată unei familii rămasă fără casă |
12 Decembrie 2019, 19:23:45 |
Prefectul Valentin - Alexandru Colbu a convocat, în aceasta dupa-amiaza, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în calitate de preşedinte al acestei comisii, pentru acordarea unei locuinţe modulare. |
| |
|
 |
Speranță oferită de pompierii botoșăneni - FOTOGALERIE |
12 Decembrie 2019, 19:01:19 |
Un gest care a adus speranță mai multor copilași, este cadoul special făcut de salvatorii botoșăneni în preajma Sărbătorilor de iarnă. În ajun de Moș Nicolae, pompierii militari și voluntari au donat sânge, iar cu bonurile de masă primite... |
| |
|
| |
|
|
 
Gigi Becali invitat la Dorohoi, de un preot |
09 Decembrie 2019, 04:58:52 | Un cunoscut preot dorohoian i-a adresat invitaţia să vină în municipiul nostru omului de afaceri Gigi Becali. Invitaţia nu a fost total dezinteresată, preotul dorind de la acesta un ajutor financiar pentru ridicarea unei biserici în curtea spitalului... | 3234 vizualizari |
|
|
|
|
|
|