Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Întâlnire convocată de prefect cu proprietarii din blocul afectat de explozie şi reprezentanţii Delgaz Grid şi ai proiectantului
Data 19.12.2017 - 15:25:06
În urma problemelor cu care se confruntau proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentanţii Delgaz Grid şi pe cei ai proiectantului, societatea Sigma, precum şi pe câţiva dintre proprietarii de apartamente şi preşedintele Asociaţiei de Proprietari, Constantin Costic.
DISTRIBUIE           

Tema discuţiei a fost posibilitatea alimentării cu gaz a imobilului, aflat în prezent în lucrări de reabilitare, astfel încât pereţii interiori să se poată usca înainte de Crăciun iar oamenii să se poată muta în case.
Executantul lucrărilor de reabilitare a reţelei de gaz propusese ca toate apartamentele să fie alimentate o dată, şi anume de vineri, 22 decembrie, însă reprezentanţii Delgaz Grid au solicitat devansarea acestei date pentru a avea posibilitatea efectuării probelor.
Proprietarii au cerut urgentarea documentaţiilor şi a lucrărilor, fiind dispuşi să accepte alimentarea pe rând a apartamentelor, funcţie de cât de repede sunt gata branşamentele.
În urma discuţiilor, s-a ajuns la soluţia alimentării cu gaz a imobilului pe coloană începând de miercuri, urmând ca ulterior să fie alimentate şi apartamentele pe rând.
„Am cerut reprezentanţilor Delgaz şi ai executantului să înţeleagă situaţia oamenilor care nu mai pot întârzia întoarcerea în case şi, în condiţiile legii şi pe principiul siguranţei- atât de importantă în condiţiile în care oamenii au avut de suferit atât de mult, să dea drumul la alimentarea cu gaz. Le-am promis proprietarilor ca vineri să-i vizitez şi să vedem ce s-a făcut şi ce mai este de făcut”, a spus prefectul Dan Şlincu.


Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Sondaj
Cele mai citite
O tânără din Ibănești și tablourile sale fascinante - FOTOGALERIE
4208
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
2411
Doi medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi
1196
Copii pregătiți de profesorii dorohoieni Mirela și Paul Ciprian Mihai, câștigători ai Festivalului Național de muzică ușoară „Lucky Kids”, desfășurat la Roman
1187
DOROHOI – Bărbat cu hemoragie craniană preluat în această seară de elicopterul SMURD - FOTOGALERIE&VIDEO
701
DOROHOI – O elevă în vârstă de 15 ani a amenințat că se sinucide. Polițiștii și SMURD-ul în alertă! - FOTO
602
Dan Șlincu: „Licitație pentru construirea unui pod nou peste Siret la Vârfu Câmpului”
417
DOROHOI - Performanță unică la Colegiul Național „Grigore Ghica” – Două eleve de „ZECE” la simularea examenului de bacalaureat
396
DOROHOI - Activități preventive și de promovare a meseriei de polițist, desfășurate la Colegiul „Grigore Ghica” - FOTO
363
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – rezultate deosebite în cadrul Concursului „MADE FOR EUROPE”
358
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi – Anunț dezbatere publică
Medicul cardiolog Dan Vasiliu a încetat din viață. Mesaj de condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț angajare asistent medical generalist pentru Laborator de radiologie și imagistică
Spitalul Municipal Dorohoi – Anunț de angajare pentru un post de asistent generalist debutant, pentru Secția Medicină Internă
DAS Dotohoi - Anunț privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord